Importanța mitului și poziția socială a femeii în societatea antică

Cu puțin timp în urmă, stând de vorbă cu un prieten, îi spuneam printre altele că voi urma un curs de mitologie greacă. În următoarele momente am experimentat o stare neplăcută datorită aroganței aproape sfidătoare cu care făcea afirmația: „Dacă voi în anul 4 la facultate faceți așa materii, oricine poate să facă facultatea asta! Ce poate fi așa de greu să vorbești despre niște povești?”

Este mitul o simplă poveste? Este mitologia greacă o simplă amintire din copilărie din timpul în care citeam clasicele scrise de Alexandru Mitru? Sau este ceva mai mult, care merge mult mai departe de atât? În următoarele rânduri, încercând să fiu cât de scurt posibil, voi incerca să răspund acestor intrebări.

A defini exact mitul e o sarcină mai grea decât pare, dar pentru a ne crea o idee vagă am să folosesc definiția dată de H.J. Rose care spune că un mit e produsul imaginației unui popor, care ia o forma unei povești. Aceste povești grecii le-au numit mythoi, expresie care inițial însemna «cuvinte». Greșeala care se face cel mai des este aceea de-a gândi că studiul mitologiei este defapt studierea unui dicționar mitologic, care ne spune cine a fost Zeus, Cronos, Atena etc. când defapt aceasta merge mult mai departe de atât.


Pentru a putea ajunge la idea pe care vreau să o prezint e necesar să mergem cu gândul in anul 2000 î.C. , în insula Creta, la civilizația minoică. Descoperirile arheologice din acest loc au demonstrat că datorită lipsei zidurilor de protecție, a armelor și a altor elemente relaționate cu războiul, această civilizație nu cunoștea în absolut ce însemna acesta. Trăia, deci, într-o pace perpetuă. Nu mă voi opri asupra acestui subiect, care fără nici o indoială este un lucru extraordinar și merită studiat mai îndeaproape. Alt fapt care face ca această epocă să fie specială este prezența semnificativă a femeii în societate, care se bucura de drepturi asemănătoare cu cele ale bărbatului. Nu trebuie citite nenumărate cărți pentru a realiza că elementul feminin în Grecia și Roma antică (și nu numai) este de cele mai multe ori înjosit și nu are absolut nici un drept. e.g. În Atena femeia nu era considerată cetățean, ci fiică de cetățean; o femeie nu putea fi niciodată independentă, ci era tot timpul vieții sub protecția unui kyrios, care era tatăl, fratele sau soțul ei.

Între anii 1900 și 1600 î.C. se întâmplă ceva tragic pentru civilizația minoică: așa-numitele popoare indoeuropene intră în Grecia și încep să cucerească teritorii, printre care se numără și Creta, terminând pentru totdeauna cu civilizația minoică și tot ce înseamnă aceasta. Această nouă civilizație se numește miceniană și sunt însăși grecii prezentați de Homer în Iliada sub numele de Ahei. Din punct de vedere militar, Creta nu a prezentat absolut nici o problemă datorită lipsei de ziduri protectoare și a armelor de război. Acest fapt nici nu ar crea probabil un subiect foarte îndelungat de discuție, dar subiectul asupra căruia cred merită să ne oprim este anihilarea totală a ceea ce înseamnă cultură minoică și cum s-a impus cea miceniană asupra ei producând o ruptură, a cărei efecte se simt și după 3600 de ani. Iar pentru a concreta mai mult mă voi referi doar la figura feminină. Cum a fost posibil ca un lucru precum dreptul femeii în societate să cadă atât de jos în anii posteriori? Aici e punctul în care mitul începe să aibă un protagonism mai deosebit. Nu spun că el este cauza principală pentru acest fapt, deși în multe ocazii tind să cred asta. Chiar dacă nu a fost așa, sunt convins în totalitate că a avut un rol important pentru ca acesta să se îndeplinească. Pentru a înțelege exact la ce mă refer este necesară o apropiere de un mit grecesc și anume: Cutia Pandore. Voi încerca să-l prezint pe scurt cu ajutorul clasicului “Munci și Zile” de Hesiod.

După ce Prometeu a furat focul divin pentru a-l dărui oamenilor, Zeus, înfuriat de atitudinea sfidătoare a nepotului său decide să creeze o femeie cu ajutorul altor zei prin care să pedepsească omenirea. Această femeie numită Pandora, deosebită prin frumusețea ei, primește în același timp o cutie care, o dată pe pământ, urma să fie dată în dar soțului său. După căsătoria sa cu Epimeteu, fratele lui Prometeu, acesta deschide cutia și din ea iese tot răul, care se extinde pe întreaga suprafață a pământului. Un lucru doar mai rămâne: speranța, care urma să-i aline pe oameni în suferințele lor.

Acest mit micenian a fost cauza care a determinat în anii următori destinul femeii. Poate nu a afectat gândirea primelor trei generații, dar începând cu a patra sunt sigur că au existat persoane care se vedeau afectați de acest tip de mituri (aici m-am limitat la mitul Pandorei, dar au existat și alte figuri care au influențat gândirea națiunii în această direcție, precum Alcestis, Penelope et al.) De la bun început femeia apare ca un rău, ca o pedeapsă pentru oamenii care urmau să o accepte fără sa fie conștienți de pericolul mortal care îi așteaptă. Cum se poate trage concluzia din mit, apariția femeii nu putea să fie una mai nefastă, reprezentând cauza principală prin care oamenii sunt loviți de tot felul de calamitați. Cum se putea, deci, această civilizație încrede în cineva care nu e capabil să mențină închisă o cutie care știe că nu trebuie deschisă. Cum s-ar fi putut încrede în ea pentru a-i oferi drepturi depline în societate sau chiar responsabilitâți publice? Din acest punct începe decăderea statusului feminin ajungându-se la figura femeii reprezentată de firul de lână, de focul casei, de tăcere, de subordinare, etc. Orice încercare posterioară de modificare a acestui tip de gândire era oprit de imaginea puternică pe care acest mit și cele asemănătoare au creat-o în mintea poporului.

A spune deci, că mitul este o poveste nesemnificativă „de adormit copiii” mi se pare dovadă de o ignoranță enormă, asemănătoare cu negarea istoriei. Atunci când un lucru, oricât de lipsit de însemnătate ar părea, se poate folosi ca o armă pentru a distruge cultura unei civilizații (și nu numai) cred că merită o atenție deosebită și un studiu minuțios.

Denis

Surse:

H.J. ROSE, A Handbook of Greek Mythology

HESIOD, Munci și Zile

BERNARDO SOUVIRÓN, Hijos de Homero

Advertisements

Leave a comment

Filed under Uncategorized

Revederea

Revederea

Sufletul în mine obișnuia să strige:

“Mi-e dor de acele meleaguri reci”.

Tot mă ruga să îi rezolv problema

De parcă n-aș fi vrut să vină iarași vremea

Să fiu din nou cu tine

Și să nu mai plec veci.

 

Nu mi-am închipuit c-o să fii tot așa:

Trist și gri, dar totuși plin de viață,

Cu vântu-ți tipic rece, ce vrea totul să-nghețe

Lovind năpraznic fețe

Și mâini cu poftă-nhață.

 

Când ne-am văzut ultima dată

De nu mă-nșel erai tot verde

Și prieten bun cu soarele păreai.

N-o să uit niciodată, când inflorit-ai,

Mi-ai prezentat pe cineva.

Nu era încă mai.

 

Acel poet (și fii lui) ce a făcut istorie

Scriind dragostea, moartea, primindu-și nemurirea

Mi-a dat și cărți, știindu-mi slăbiciunea,

Cafea neagră, amară, din mâna perfecțiunii

Iar când mi-am luat adio

Se terminase parcă lumea.

 

Cu drag iar m-ai primit, îți sunt mulțumitor.

Abia mai așteptam să mă iei în brațe.

Un lucru doar lipsește

Și sunt dezamăgit.

Nu se spunea mereu că

cel ce caută găsește?


24 ianuarie, 2015

Berlin

Leave a comment

Filed under Uncategorized

Versuri pentru un prieten îndepărtat

Versuri pentru un prieten îndepărtat




Regreta Helios promisiunea făcută

După ce Faeton tot pământul îl arse.

Acum cartea închid, sentimentul puternic

Autorul roman a-l opri nu putuse.


Sentiment nemilos ce sufletul arde

Distrugând tot în juru-i cu înverșunare,

Lup nesătul, scăpat printre miei,

Lipsit de dorința de-a oferi iertare.


E dorul de tine, îndepărtate prieten,

De-a sta și-a zâmbi, chiar în hohot de-a râde

În timp ce sorbim o cafea fără zahăr,

Dar dulce ca mierea din tainici livede.


Și până atunci, cand am să-ți văd chipul iară

Prin scris ne-auzim și ne vedem totodată.

Distanța-i stăpân și tiran, precum timpul,

Dar amândoi știm că-i bine motivată.


Nu sunt destui doctori în lume-asta largă

Și n-a fost Homer de prea multe-ori tradus?

Nu sunt și n-a fost și chiar dac-ar fi,

Nu-i nimeni ca noi, de-un curaj orb condus.


Dușman îmi e timpul până ți-oi fi alături

Și atunci tot mai sper să rămână confuz.

Să-mi devină prieten și să-l rog să nu treacă

Am să insist, crede-mă, n-o s-accept un refuz.


Denis

17.dec.2014

Leave a comment

December 17, 2014 · 2:42

Ploaie

 

Și iară plouă.
Ploaie de vară.
O carte veche, cu pagini îngălbenite 
Și-o cafea neagră, amară.

Frunze verzi, încă se țin 
de copaci înalți, viteji.
La bătaia vântului dansează,
parc-ar fi treji. 

Oameni disperați aleargă 
spre un loc sec, acoperit. 
Dar degeaba. 
S-a oprit!

Image

Leave a comment

Filed under Uncategorized

La revedere!

Vară. La țară. Pe câmp în fața casei bunicilor doi copii care se întâmpla să fie verișori, se jucau. Aveau vârste apropiate. La un moment dat din cauza unei neînțelegeri au început să se certe și au ajuns să se bată. Cel mai mic începuse să plangă și șă fuga spre casa bunicilor cu intenția de al pârî pe celălalt. Atunci bunica cu voce autoritară strigă pe primul să se apropie. Ajuns acesta, bunica îi spuse celui mai mic, care făcând pe victima crezuse că scapă: “Pupă-l pe obraz!”. “Io nu-l pup pe-ăsta! După ce că m-o bătut acuma să-l pup?!” – reacționă surprins băiatul. “Pupă-l! Treci aici și lasă-l să te pupe!” – insistă a doua oară! Vazându-se fără scăpare cei doi băieți au acceptat și au făcut ce le spusese bunica.

Această întâmplare se desfășura cu aproximativ 14 ani în urmă la casa bunicilor mei. Protagoniștii eram verișorul meu și cu mine. Aceasta e una din nenumăratele învățături prin care bunica ne învăța să călcăm pe firea noastră încăpățânată și să iertăm pe moment și eficient. Ne-a învățat și ce este dragostea necondiționată când ne lua la sân, ne mângâia pe creștet și ne dădea din proviziile ei de ciocolată, chiar când eram răi și obraznici. Aș putea să vorbesc la nesfârșit despre toate lucrurile bune pe care bunica ne-a învâțat pe mine și pe verișorii mei și tot nu aș putea să ajung în punctul în care să spun ceva negativ. Toate acestea aveau un scop: îndreptarea noastră spre Adevăr.

De ieri, 15 iunie, după 72 de ani de alergare obositoare și boli crunte trupești stă în sfârșit și se odihnește la pieptul SONY DSCCelui după care a tânjit atâția ani.

O să-mi fie dor să-i văd sclipirea din ochi când ne vedea intrând pe poartă, o să-mi fie dor să mă sărute și să mă alinte “dragul lui bunica”, o să-mi fie dor să-i aud vocea plină de bucurie, o sa-mi fie dor…

Și acum când ochii mi s-au umplut de lacrimi singurul lucru care mă liniștește este că știu că nu va trece mult timp și ne vom întâlni din nou.

La revedere!

Denis

Leave a comment

June 16, 2014 · 2:42

Cum să detectezi un prost

În urma unui studiu intens dus la capăt cu multă sudoare și ore nedormite, am ajuns la concluzia că ființa umană are nevoie de mult antrenament pentru a ajunge în starea finală de “homo stultus”, cunoscut și sub numele de “om prost”. Excepția o fac cei cu un talent moștenit din părinți. În continuare am să prezint câteva reguli de bază pe care acest specimen într-o formă involuată a rasei noastre le îndeplinește cu vigoarea cuvenită.

1. Crede și nu cercetează.

2. Folosește “dăcât” în loc de “doar”, deși i s-a explicat a priori de n ori că adverbul respectiv nu exprimă idea unei delimitari sau restricții.

3. Vorbește la telefonul mobil în spații publice precum un orator în agora.

4. În timpul unei dispute, când rămâne fără argumente, parcă luându-se la întrecere cu însuși Catulus, înjură cu poftă și zel.

5. Cartea preferată: “am mai multe”.

6. Ultima carte citită: “nu mai țin minte”.

7. Din “Orandum est: mens sana in corpore sano” culege doar “corpore sano”. Și prin “corpore sano” înțelege injecții și prafuri de umflat mușchii.

8. Râgâie cât îl țin plămânii în locuri publice.

9. Singurul lucru la care îi folosește o bibliotecă publică e să-i facă umbră.

10. Deține adevărul suprem. Când i se demonstrează contrariul recurge vehement la punctul 4.

11. Consideră că toată lumea ar trebui să asculte muzica pe care o are în telefonul mobil. De-aceea nu folosește niciodată căști.

12. Precum Hansel și Gretel, lasă câte un Check-in din minut in minut pentru a găsi drumul spre casă.

13. Folosește cu râvnă termenul “moldovean prost”, dar nu poate localiza Moldova pe hartă.

14. Crede că cu această postare mă refer la persoanele fără posibilități la o educație adecvată în timp ce se gândește cu ce să-și curețe maioneza căzută din șaorma, de pe scaunul șoferului de la Merțan.

 

Leave a comment

Filed under Uncategorized

La educación y los recortes. Basado en 1984, de George Orwell

Hace unos días, como nunca, me puse a leer una novela contemporánea: 1984 de George Orwell. No me acabó de gustar del todo, pero sí que hubo un par de cosas en las que valía prestar atención y quedarse un rato pensando. Lo que quiero comentar es una escena que me pareció más que interesante, alarmante. El autor presenta una sociedad que es controlada y manipulada totalmente. Lo que es más preocupante es el hecho de llegar a ser una sociedad de tontos. Como decía, quería comentaros una escena que explica que el gobierno acababa de reducir la ración de chocolate de los 30 gramos a los 20. El día que lo hicieron, en la prensa anunciaron que hubo unas manifestaciones, en las cuales la gente pedía que la ración subiese de los 15 gramos a los 20 y que a fin de que estas cesaran lo cumplieron. La gente, salvo unos cuantos, aplaudían y declaraban la bondad del gobierno, olvidándose de que el día anterior la ración era de 30 gramos.

Pensando en la situación actual del país es difícil no creer que lo que se está intentando hacer con nosotros es algo parecido. Se hacen recortes en la educación de manera monstruosa y diabólica, mientras que los que manejan el país se bañan en piscinas de corrupción secándose con dinero. A los profesores de valor los encuentras en el paro y pocos quedan ya que estén enseñando en las escuelas publicas. En cambio encuentras profesores odiados por los alumnos sin tener que buscar mucho; profesores que “hacen” su trabajo más por obligación que por amor a la enseñanza. Y de ahí uno puede sacar la conclusión de que el problema no es para nada nuevo. El sistema entero está mal hecho y eso se puede comprobar. Diez de diez alumnos te dirán que odian la escuela. Después de 12 años en el instituto, eso si es que se pasan, el alumno sale muy poco preparado y si es muy sincero te dirá que se siente inútil, ya que ha hecho muchísimas asignaturas, pero con nada se ha quedado, pues lo ha vomitado todo en los exámenes. Hace aproximadamente un mes había un video que estaba teniendo bastante protagonismo en las redes sociales, en el cual salía un chico haciendo preguntas de cultura general a varios grupos de personas y como es típico de los videos de tal características, las respuestas en la mayoría de los casos eran erróneas. La reacción de la gente variaba entre “jajaja ke tontakos” y “ahí se ven los recortes en la educación”. Sobre los primeros no voy a comentar nada. A los que hacen parte del segundo grupo me gustaría decirles que piensen bien y se den cuenta que cuando la gente que sale contestando había dejado los estudios, o quizás aún está estudiando pero nunca ha tocado ciertos temas, los recortes en la educación no habían empezado. La falta de conocimiento que aquellos individuos tenían se debe a un problema todavía más antiguo: la manera de enseñar hasta hoy en día. Cuando los recortes llegarán a sentirse, será mucho peor de lo que habremos pensado nunca. Nos quitarán y como consecuencia les alabaremos por habernos dado.

La salida de este ámbito vicioso la encontré una vez entrado en la universidad, cuando finalmente sentía que mi cerebro estaba empezando a trabajar al nivel al que debía. Otros quizás la han encontrado en otras instituciones de estudio superior, pero este, en un país como España es un lujo que no mucha gente se puede permitir y poco a poco nos lo van quitando. Cada vez hay menos profesores, ergo menos calidad, cada vez hay menos becas, cada vez la matrícula vale más y cada vez hay más inconvenientes.

Para acabar, lo único que puedo aconsejar a la gente que se encuentra en una situación en la que parece imposible poder salir del instituto por no aprobar, es que siga luchando, ya que luchando para aprobar una asignatura u otra, también lucha en contra del sistema que quiere atontarnos. De momento es lo único que se puede hacer.

 

Denis

Leave a comment

Filed under Uncategorized