Nimeni printre străini. (I) Despre cum și-au bătut spaniolii joc de mine

     Emoții, nerăbdare, o gleznă luxată, ceva de scris și neprețuita mapă pe care scria UB – Universitat de Barcelona intr-o geantă de culoare verde militar pe umăr. Era prima mea zi de facultate. Loc misterios, inimaginabil. Cea mai lungă călătorie de 45 de minute cu trenul din viața mea. Știam că trebuie să cobor in Passeig de Gràcia și pe urmă „las’ că mă descurc eu”. Părea ireal. Mintea mea nu putea concepe destinația spre care mă îndreptam. Probabil era încă blocată de gustul amar al descurajărilor de care avusem parte în ultimii patru ani din partea celorlalți români. Totuși, simțeam dulceața unei răzbunări care nu-mi aparținea. Mă gândeam la mama. „Ți-aduci copiii aici ca să-și bată spaniolii joc de ei!” și alte reproșuri cu care era înțepată după ce luasem cu toții decizia să emigrăm păreau a fi false cu desăvârșire. Știam că era mândră de mine. Să mă vadă la facultate era dorința părinților din momentul în care am pășit pentru prima dată pe pământ iberic.

      “…propera parada – Passeig de Gràcia…” Eram în picioare cu mult înainte să se anunțe stația unde trebuia să cobor. Se deschid ușile trenului și ies. Era timpul pentru „las’ că mă descurc eu!” Problema: trei ieșiri diferite care duc în tot atâtea locuri, la fel de diferite. M-am descurcat. Sau cel puțin așa am crezut. După cinci minute de mers pe jos cu glezna luxată în direcția opusă, ajunsesem la o concluzie irevocabilă: mă pierdusem, exact așa cum ii șade bine studentului de anul 1 (după cum zicea cineva). Treizeci de minute mai târziu intram pe poarta celeia care urma să-mi devină alma mater. Vorbind de alma mater, eram student la filologie clasică. Nu știam pe-atunci cu ce se mănâncă filologia. Tot ce știam era că mă descurcam destul de binișor la latină. De greacă, dragostea mea posterioară, nici vorbă. Căzusem ca din cer, fără nici o îndrumare sau role model. Nu aveam nici cea mai mică idee despre aventura care urma să vină.

SONY DSC     Acesta era felul prin care spaniolii își băteau joc de mine: cineva care cu patru ani în urmă nu vorbea catalană sau spaniolă deloc, tocmai începea facultatea. Sprijinul primit din partea profesorilor, începând din clasa a9-a până în a12-a, care făceau echipă cu familia mea și încrederea pe care am primit-o din partea tuturor, a dat roade.

     Și de fratele meu și-au bătut joc. Cred că de-asta termină primul an la Facultatea de Informatică din Barcelona, nr. 1 la nivel național și top 20 în Europa la IT.

     La tot mai multă bătaie de joc!

 

Leave a comment

Filed under Uncategorized

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s