Câteva probleme ale generației mele

     Ca oricare generație care a existat și va exista, generația mea, a noastră – the millennials – are probleme. Citind zilele trecute “Jurnal de scriitor” de Dostoievski am rămas impresionat de forma în care autorul analiza diferitele generații rusești pe care le-a văzut în apogeu și în decădere de-a lungul vieții lui, fiecare cu problemele ei. Precum el, deși fără nici o intenție de-a mă compara cu gigantul rus, am simțit o oarecare responsabilitate de-a face o autocritică a generației din care fac parte încercând totodată să înșir pe scurt câteva dintre problemele cele mai clare pe care le avem. Mulți ar putea să-mi reproșeze o poziție de om în vârstă care nu încetează să ne aducă aminte că “pe vremea mea…” și “tinerii din ziua de astăzi…”. Îi invit să o facă, dar în același timp să reflecte asupra ideilor pe care le voi prezenta.

     Nimeni nu poate nega faptul că suntem prima generație din istoria umanității care are acces la o cantitate așa mare de informație într-un timp atât de scurt: un click, un e-mail la un specialist, o vizită la biblioteca publică de peste drum, etc. Aceasta e peste tot, dar mai ales pe internet, unde găsim ziare, cărți și chiar manuscrise scanate, colecții gratuite de cărți, etc. Problema pe care o avem este chiar aceasta! Din așa mult belșug nici nu știm de unde să alegem și am intrat parcă într-un fel de confuzie bolnăvicioasă. Acest fapt deschide nenumărate porți indivizilor cu o aviditate de manipulare dezgustătoare, care nu întârzie să profite de situație. Ne informăm direct de pe Facebook cu idei gata gândite de alții, majoritatea de proastă calitate și false, de pe site-uri cu nume și origini dubioase (e.g. Extratereștrii Printre Noi, conspiratii.ro) care ne fac să mușcăm momeala click-bait-urilor și ne dau o senzație de pseudo-intelectualitate. Ne batem cu pumnul în piept că nu ne vaccinăm copiii, devenind automat doctori, până ce ne mor pruncii de difterie și meningită; suntem capabili să discutăm la nesfârșit că limba română nu e de origine latină, ci limba latină e o limbă românească, devenind lingviști, istorici și filologi după un articol citit și un filmuleț văzut.  – Ce lux! Nu mai avem nevoie de facultăți și masterate! – “Păi stai puțin,” ar spune unii “și celelalte generații au fost manipulate la fel!” Nimic mai adevărat! Dar între contextul în care au trăit ei și cel în care trăim noi există o diferență de la cer la pământ! Felul în care putem verifica informația și sursa ei: câteva click-uri în locul potrivit, nu se poate compara cu eforturile magnifice care trebuiau făcute înainte. Pe lângă culpa proprie, nu pot să nu privesc și spre sistemul de învățământ, care parcă se luptă tot mai mult să scoată materiile de profil uman și să ne îndrepte tot mai mult spre științific, în loc să caute un echilibru a celor două. Filosofia și celelalte materii care ne învață să gândim și să cunoaștem obiectivitatea și subiectivitatea se fac doar ca să fie făcute, iar noi ne luăm ideile de tip fast-food de la alții. Tindem spre reducționism, iar sentimente precum plăcerea, ura, dragostea le reducem la un set de reacții chimice care se produc înăuntrul nostru. Îmi place enorm de mult o replică a lui Robin Williams din filmul “Dead Poets Society”: “…And medicine, law, business, engineering, these are noble pursuits and necessary to sustain life. But poetry, beauty, romance, love, these are what we stay alive for.

       Nu ne-a învâțat nimeni să gândim, iar de la asta pornesc toate problemele.

     În 2015 se deschidea în București librăria Cărturești, una din cele mai spectaculoase pe care le-am văzut. M-am bucurat să văd că în România noastră se deschide un loc cultural atât de frumos. Puțin mi-a durat bucuria când am aflat că librăria își câștigă existența din vinderea de ceaiuri, căni și alte cadouri. Apoi am primit și explicația: România este țara care citește cel mai puțin din toată Europa!

     Nu ne place să citim, ne plictisește, ne adoarme. Câteodata mai facem un efort și ne spălăm vina cu autori pseudo-intelectuali, sofiști care ne spun ce vrem să auzim, idei goale, repetitive, care sună frumos, mângâietoare de urechi, de pus pe Facebook, iar apoi lăsăm literatura, în orice formă ar fi ea, pe raft la mila prafului.

     Începem o facultate, fiecare pe profilul lui: medicină, artă, drept, litere, inginerie… Și în loc să ne deschidem mai mult mințile, parcă tot mai mult ni le închidem, de data aceasta concentrându-ne doar pe ceea ce ne interesează. O problemă pe care o observ tot mai des este desconsiderarea unor profile față de celelalte. Majoritatea celor din domeniul științific și stiințific-social, deodată cu intrarea la facultate nutresc un anumit dispreț către cei din domeniul artistic și uman, considerând dedicația lor mai nobilă decât a acelora care își dedică timpul “lucrurilor inutile”. Cei din tabăra ofensată răspund cu aceeași monedă de multe ori, iar aceasta produce o ruptură și un dispreț reciproc. Celor din prima tabără le recomand să citească mai multe clasice literare, iar celorlalți, înainte să zâmbească răzbunător, le readuc aminte că la intrarea Academiei lui Platon scria “ἀγεωμέτρητος μὴ εἰσίτω” (să nu intre cine nu știe geometrie!).

     Să spui că ești ateu e foarte cool, majoritatea o să te placă și rareori va trebui să dai vreo explicație despre convingerile tale ateiste. Problema în această situație este că majoritatea sunt pseudo-atei, ignoranți ai religiei, îmbrăcați în haina ateismului pentru a fi lăsați în pace. Iar atunci când sunt invitați să participe într-o dezbatere cu tematică religioasă, în caz că li se aduce un argument pe care nu-l pot contraataca din cauza necunoașterii lor, cel mai comfortabil este să-l batjocorească pe oponent, pentru că știu că majoritatea, la fel de ignorantă ca ei, va râde și va uita că nu au știut să aducă un argument valid. Teoria Big-Bang-ului, Evoluția Darwinistă și alte subiecte de temă științifică sunt argumente aduse mereu împotriva teiștilor. Problema nu este asta, ci faptul că un număr foarte mic dintre atei sunt capabili să le explice în profunzime. Pe lângă asta se adaugă și lectura minimă sau inexistentă a cărților de căpătâi a celor mai mari religii ale lumii. Fapt ce face orice dezbatere de temă religioasă ridicolă: nu poți afirma că Biblia, Coranul, Torah, etc. greșesc daca nu ai citit textele lor. Lipsa de cunoaștere a ateilor este de multe ori mai profundă decât a credincioșilor, cărora li se cred superiori. Aceasta o putem vedea în numărul ridicat de atei care cred mituri precum distrugerea cauzată de creștini a documentelor și a bibliotecii din Alexandria, care ar fi presupus o avansare de cel puțin 500 de ani in știință,  inexistența istorică a lui Isus Hristos și alte subiecte prin care încearcă să-i facă pe creștini să se simtă incomod. Împotriva acestor idei false promovate în cercurile ateiste recomand blogul History for Atheistscreat de un ateu care încearcă să corecteze activismul ateist de proastă calitate.

     Cu aproximativ patru luni în urmă, după o oră de greacă cu clasa a11-a în liceul unde predam atunci, la ieșirea din școală mă întâmpină secretara, o doamnă simpatică în jur de 60 de ani, care îmi readucea aminte cât de mult se bucură să vadă tineri încă interesați de limbile clasice, atât de respectate pe vremea când încă mergea ea la școală. După câteva momente incomode începu să-mi spună că ce o deranjează cel mai mult este faptul că nu se mai face religie cum trebuie în scoală, recunoscând în același timp că ea nu este credincioasă. Surprins fiind de această remarcă, întrucât cunosc ateismul profund al catalanilor, am devenit curios dintr-o dată. “Tinerii ăștia merg într-un muzeu și nu înțeleg 90% din arta pe care o văd. În maxim 30 de ani muzeele o să fie goale. De ce să meargă lumea dacă nu înțelege nimic? Nu-i interesează faptul că Europa, continentul unde trăim are bazele puse pe creștinism. Toată ziua doar pe telefon și pe internet stau…”. În parte avea dreptate. Sunt curios câți suntem capabili să vedem David a lui Michelangelo și să ne ducă gândul la istoria din spatele sculpturii.

     Ne credem cei mai înțelepți, credem că le știm pe toate fără să știm nimic. “Stai că-ți spun eu cum e defapt!” Ceea ce l-a făcut pe Socrate să accepte profeția oracolului care spunea că este cel mai înțelept dintre toți oameni a fost faptul că, spre diferența celorlalți, era singurul care recunoștea că nu știa nimic. Ce mare deosebire între el și noi, care ne dăm cu opinia despre politică, sport, știință și multe altele când defapt avem cunoștințe minime. Revin din nou la ideea cititului. Dacă am citi mai mult ne-am da seama, precum Socrate, că tot ce știm este echivalent cu nimic și fiecare carte citită ne apropie mai mult de această idee.

     Bunicii noștri, al2-lea război mondial și comunismul lui Gherghiu-Dej; părinții noștri, comunismul lui Ceușescu și revoluția. Puțini dintre noi am apucat ultimele momente ale comunismului și poate chiar și atunci eram mici și nu înțelegeam ce se întâmplă. De ce nu mă îndoiesc este de faptul că generația noastră are în ea sânge de protestatar, nu ne e frică să ieșim în stradă. Poate la asta contribuie și faptul că riscul pe care ni-l asumăm  este minim, nu vom ajunge în închisoare, în camere de tortură. Dar totuși și alte nații sunt în aceeași situație și nu profită de această libertate. În ceea ce privește protestele nu cred că ni se poate reproșa ceva și am demonstrat-o în diferite ocazii, ajungând pe primele pagini a celor mai mari ziare ale lumii. Problema nu este aceasta, ci faptul că de multe ori, din prea mult zel ne unim unor mișcări sociale pervertindu-le prin însuși prezența noastră în ele, ajungând de multe ori, atât noi cât și acestea la limita absurdului și chiar al prostiei, tot datorită ignoranței. Printre acestea se enumeră anumite mișcări feministe, LGBTQ+, pro-life, pro-choice, etc. În cele mai multe cazuri ne găsim plăcerea într-o victimizare dusă la extrem, atât în ce ne privește pe noi cât și colectivul pe care-l protejăm. E de ajuns o singură remarcă la adresa femeilor, oricât de nevinovată ar fi ea, încât să fii numit misogin (un exemplu trist); dacă îi spui prost cuiva care face parte din colectivul LGBTQ+ ești automat numit homofob; când poate persoana aceea este chiar proastă, indiferent dacă face parte din LGBTQ+ sau nu. Cel mai trist exemplu mi se pare stagiul în care a ajuns feminismul, mai nou numit feminazism, mișcare ce se îndepărtează total de punctul de plecare al feminismului autentic.

 

     Acestea sunt câteva dintre problemele pe care am observat că generația noastră le are la nivel general. Asta nu înseamnă că nu sunt printre noi cititori și oameni care se informează din surse sigure, nici că nu avem studenți care se respectă reciproc, nici că nu avem atei și creștini cu carte care știu să aibă o dezbatere pacifică și respectuoasă, nici că nu avem tineri cu un nivel de smerenie la fel de înalt ca cel al cunoașterii lor și nici faptul că sunt oameni care indiferent de grupul pe care-l îl apără, aduc o lumină acolo unde se află.

     Cu toții avem greșeli și probleme. Depinde de noi cât de mult ne zbatem să le corectăm.

 

Denis

Advertisements

Leave a comment

Filed under Uncategorized

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s