Importanța mitului și poziția socială a femeii în societatea antică

Cu puțin timp în urmă, stând de vorbă cu un prieten, îi spuneam printre altele că voi urma un curs de mitologie greacă. În următoarele momente am experimentat o stare neplăcută datorită aroganței aproape sfidătoare cu care făcea afirmația: „Dacă voi în anul 4 la facultate faceți așa materii, oricine poate să facă facultatea asta! Ce poate fi așa de greu să vorbești despre niște povești?”

Este mitul o simplă poveste? Este mitologia greacă o simplă amintire din copilărie din timpul în care citeam clasicele scrise de Alexandru Mitru? Sau este ceva mai mult, care merge mult mai departe de atât? În următoarele rânduri, încercând să fiu cât de scurt posibil, voi incerca să răspund acestor intrebări.

A defini exact mitul e o sarcină mai grea decât pare, dar pentru a ne crea o idee vagă am să folosesc definiția dată de H.J. Rose care spune că un mit e produsul imaginației unui popor, care ia o forma unei povești. Aceste povești grecii le-au numit mythoi, expresie care inițial însemna «cuvinte». Greșeala care se face cel mai des este aceea de-a gândi că studiul mitologiei este defapt studierea unui dicționar mitologic, care ne spune cine a fost Zeus, Cronos, Atena etc. când defapt aceasta merge mult mai departe de atât.


Pentru a putea ajunge la idea pe care vreau să o prezint e necesar să mergem cu gândul in anul 2000 î.C. , în insula Creta, la civilizația minoică. Descoperirile arheologice din acest loc au demonstrat că datorită lipsei zidurilor de protecție, a armelor și a altor elemente relaționate cu războiul, această civilizație nu cunoștea în absolut ce însemna acesta. Trăia, deci, într-o pace perpetuă. Nu mă voi opri asupra acestui subiect, care fără nici o indoială este un lucru extraordinar și merită studiat mai îndeaproape. Alt fapt care face ca această epocă să fie specială este prezența semnificativă a femeii în societate, care se bucura de drepturi asemănătoare cu cele ale bărbatului. Nu trebuie citite nenumărate cărți pentru a realiza că elementul feminin în Grecia și Roma antică (și nu numai) este de cele mai multe ori înjosit și nu are absolut nici un drept. e.g. În Atena femeia nu era considerată cetățean, ci fiică de cetățean; o femeie nu putea fi niciodată independentă, ci era tot timpul vieții sub protecția unui kyrios, care era tatăl, fratele sau soțul ei.

Între anii 1900 și 1600 î.C. se întâmplă ceva tragic pentru civilizația minoică: așa-numitele popoare indoeuropene intră în Grecia și încep să cucerească teritorii, printre care se numără și Creta, terminând pentru totdeauna cu civilizația minoică și tot ce înseamnă aceasta. Această nouă civilizație se numește miceniană și sunt însăși grecii prezentați de Homer în Iliada sub numele de Ahei. Din punct de vedere militar, Creta nu a prezentat absolut nici o problemă datorită lipsei de ziduri protectoare și a armelor de război. Acest fapt nici nu ar crea probabil un subiect foarte îndelungat de discuție, dar subiectul asupra căruia cred merită să ne oprim este anihilarea totală a ceea ce înseamnă cultură minoică și cum s-a impus cea miceniană asupra ei producând o ruptură, a cărei efecte se simt și după 3600 de ani. Iar pentru a concreta mai mult mă voi referi doar la figura feminină. Cum a fost posibil ca un lucru precum dreptul femeii în societate să cadă atât de jos în anii posteriori? Aici e punctul în care mitul începe să aibă un protagonism mai deosebit. Nu spun că el este cauza principală pentru acest fapt, deși în multe ocazii tind să cred asta. Chiar dacă nu a fost așa, sunt convins în totalitate că a avut un rol important pentru ca acesta să se îndeplinească. Pentru a înțelege exact la ce mă refer este necesară o apropiere de un mit grecesc și anume: Cutia Pandore. Voi încerca să-l prezint pe scurt cu ajutorul clasicului “Munci și Zile” de Hesiod.

După ce Prometeu a furat focul divin pentru a-l dărui oamenilor, Zeus, înfuriat de atitudinea sfidătoare a nepotului său decide să creeze o femeie cu ajutorul altor zei prin care să pedepsească omenirea. Această femeie numită Pandora, deosebită prin frumusețea ei, primește în același timp o cutie care, o dată pe pământ, urma să fie dată în dar soțului său. După căsătoria sa cu Epimeteu, fratele lui Prometeu, acesta deschide cutia și din ea iese tot răul, care se extinde pe întreaga suprafață a pământului. Un lucru doar mai rămâne: speranța, care urma să-i aline pe oameni în suferințele lor.

Acest mit micenian a fost cauza care a determinat în anii următori destinul femeii. Poate nu a afectat gândirea primelor trei generații, dar începând cu a patra sunt sigur că au existat persoane care se vedeau afectați de acest tip de mituri (aici m-am limitat la mitul Pandorei, dar au existat și alte figuri care au influențat gândirea națiunii în această direcție, precum Alcestis, Penelope et al.) De la bun început femeia apare ca un rău, ca o pedeapsă pentru oamenii care urmau să o accepte fără sa fie conștienți de pericolul mortal care îi așteaptă. Cum se poate trage concluzia din mit, apariția femeii nu putea să fie una mai nefastă, reprezentând cauza principală prin care oamenii sunt loviți de tot felul de calamitați. Cum se putea, deci, această civilizație încrede în cineva care nu e capabil să mențină închisă o cutie care știe că nu trebuie deschisă. Cum s-ar fi putut încrede în ea pentru a-i oferi drepturi depline în societate sau chiar responsabilitâți publice? Din acest punct începe decăderea statusului feminin ajungându-se la figura femeii reprezentată de firul de lână, de focul casei, de tăcere, de subordinare, etc. Orice încercare posterioară de modificare a acestui tip de gândire era oprit de imaginea puternică pe care acest mit și cele asemănătoare au creat-o în mintea poporului.

A spune deci, că mitul este o poveste nesemnificativă „de adormit copiii” mi se pare dovadă de o ignoranță enormă, asemănătoare cu negarea istoriei. Atunci când un lucru, oricât de lipsit de însemnătate ar părea, se poate folosi ca o armă pentru a distruge cultura unei civilizații (și nu numai) cred că merită o atenție deosebită și un studiu minuțios.

Denis

Surse:

H.J. ROSE, A Handbook of Greek Mythology

HESIOD, Munci și Zile

BERNARDO SOUVIRÓN, Hijos de Homero

Advertisements

Leave a comment

Filed under Uncategorized

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s