Monthly Archives: June 2014

Ploaie

 

Și iară plouă.
Ploaie de vară.
O carte veche, cu pagini îngălbenite 
Și-o cafea neagră, amară.

Frunze verzi, încă se țin 
de copaci înalți, viteji.
La bătaia vântului dansează,
parc-ar fi treji. 

Oameni disperați aleargă 
spre un loc sec, acoperit. 
Dar degeaba. 
S-a oprit!

Image

Advertisements

Leave a comment

Filed under Uncategorized

La revedere!

Vară. La țară. Pe câmp în fața casei bunicilor doi copii care se întâmpla să fie verișori, se jucau. Aveau vârste apropiate. La un moment dat din cauza unei neînțelegeri au început să se certe și au ajuns să se bată. Cel mai mic începuse să plangă și șă fuga spre casa bunicilor cu intenția de al pârî pe celălalt. Atunci bunica cu voce autoritară strigă pe primul să se apropie. Ajuns acesta, bunica îi spuse celui mai mic, care făcând pe victima crezuse că scapă: “Pupă-l pe obraz!”. “Io nu-l pup pe-ăsta! După ce că m-o bătut acuma să-l pup?!” – reacționă surprins băiatul. “Pupă-l! Treci aici și lasă-l să te pupe!” – insistă a doua oară! Vazându-se fără scăpare cei doi băieți au acceptat și au făcut ce le spusese bunica.

Această întâmplare se desfășura cu aproximativ 14 ani în urmă la casa bunicilor mei. Protagoniștii eram verișorul meu și cu mine. Aceasta e una din nenumăratele învățături prin care bunica ne învăța să călcăm pe firea noastră încăpățânată și să iertăm pe moment și eficient. Ne-a învățat și ce este dragostea necondiționată când ne lua la sân, ne mângâia pe creștet și ne dădea din proviziile ei de ciocolată, chiar când eram răi și obraznici. Aș putea să vorbesc la nesfârșit despre toate lucrurile bune pe care bunica ne-a învâțat pe mine și pe verișorii mei și tot nu aș putea să ajung în punctul în care să spun ceva negativ. Toate acestea aveau un scop: îndreptarea noastră spre Adevăr.

De ieri, 15 iunie, după 72 de ani de alergare obositoare și boli crunte trupești stă în sfârșit și se odihnește la pieptul SONY DSCCelui după care a tânjit atâția ani.

O să-mi fie dor să-i văd sclipirea din ochi când ne vedea intrând pe poartă, o să-mi fie dor să mă sărute și să mă alinte “dragul lui bunica”, o să-mi fie dor să-i aud vocea plină de bucurie, o sa-mi fie dor…

Și acum când ochii mi s-au umplut de lacrimi singurul lucru care mă liniștește este că știu că nu va trece mult timp și ne vom întâlni din nou.

La revedere!

Denis

Leave a comment

June 16, 2014 · 2:42