Monthly Archives: March 2012

La hipocresía

La hipocresía (del griego ὑποκρισία) es según la RAE el fingimiento de cualidades o sentimientos contrarios a los que verdaderamente se tienen o experimentan, pero me gustaría llamarla “el gusano”, primo de la mentira. Ese “gusano” vive dentro de cualquier persona que esta dispuesta a acogerlo dentro de sí mismo. Estas personas suelen ser mentirosos profesionales y suelen ser también muy creídas. Es bastante difícil de detectarlas, pero no imposible. Una vez acogido el “gusano”, la persona afectada empieza su aventura en el mundo. Comienza a hacerse amigo de la gente creando una falsa identidad de sí, solo para saber más información sobre la vida de esta, para después divulgarla delante de un amplio público interesado o no, diciendo lo típico: “dímelo que no se lo digo a nadie”, después añadiendo un par de mentiras para hacerla más interesante. El infectado llega a un punto cuando se engaña hasta a él mismo y ese es el momento cuando pierde su identidad completamente. Se mira en el espejo y no se reconoce. Vive una vida falsa, de la cual no esta contento, pero debe seguir su rollo para no quedar mal, ya que su identidad ha llegado a tener una cierta fama que lo posiciona entre los más “guays”. Como antes he dicho, esa persona se puede detectar analizando su comportamiento con otras personas que conoce desde siempre. Entonces se puede ver donde falla y se le puede pegar una colleja diciéndole: “despierta colega”.

Te identificas? Hablo de tí? Si te identificas y estas ya harto de ser hipócrita, aún puedes salvarte. Para matar al “gusano”, lo que tienes que hacer es reconocer lo que has llegado a ser. Reconocer tu verdadera identidad y aunque perderás tu fama y un montón de “amigos”, don’t worry. El que realmente  ve en ti un amigo, te perdonará y valorará tu valentía. Sé valiente y reconócelo!

Carpe diem

Denis.

Advertisements

Leave a comment

Filed under Uncategorized

Pretini de-ăia

O zi de iulie destul de călduroasă. Cerul deja portocaliu anunța că trebuie să plec. Puține detalii îmi amintesc , da’ ce urmează să scriu niciodata n-o să uit.

Cu ăla blond ma-ntâlneam, da, cu ăla pe care-l excludeam din grupul nostru, probabil din cauza energiei lui necontrolate. Din cauză planurilor pe care le făceam cu ăștialalți ca să-i “dăm în gură”. Da’ de data asta era diferit. Eram mai apropiați, era probabil cel mai bun prieten al meu fără să știu, din cauza schimbării produse în viața lui, precum și în a mea. Eram mai maturi, aveam buletin… Urcam pe o stradă, nu-s sigur pe care, petrecând ultimele momente împreună pentru mult timp de-atunci înainte. Ajunsesem pe strada cu pricina, în față la “fastfoodărie”. Am intrat înauntru, am băgat în noi ca niște libidinoși niște șnițele enorme. După ce am terminat, am plătit ca oameni cinstiți ce ei este. Coborând pe aceeași stradă, înainte urcată, parcă pașii mi se făceau tot mai grei și aveam în inimă o apasăre. Ajunși în fața blocului, un hug și-un “drum bun”. Nu aveam curaj să spun “la revedere”, pentru că știam că nu o să ne vedem foarte curând.

Scriu asta după aproape 4 ani fără sa te văd. Mi-e dor de tine bă și te iubesc. Exact așa cum Ionatan ii zicea odata lui David “te iubesc cu o dragoste mai presus de cea femeiasca”. Dacă nu v-ați dat seama (și sigur nu v-ați dat), vorbesc despre Cipri Deac a.k.a. (chiar dacă s-a dispera) blonda.

Ne vedem peste 2 săptămâni bă!

Denis

Leave a comment

Filed under Uncategorized