Monthly Archives: February 2012

      Un día de estos, volviendo para casa de la universidad, bajando para la andana, en Passeig de Gràcia vi un cartel donde ponía: “Si no te recuerdan, no importa lo bueno que seas“. Al principio me pareció interesante, pero luego me quede pensando y me di cuenta de la tontería que acababa de leer. En verdad, lo que el cartel dice, según mi opinión, es que puedes ser tonto y hacer el vago todo el día, ya que da igual que te esfuerces y estudies para llegar a ser alguien, porqué no servirá de nada si no te recuerdan. A ver a ver…Es muy probable que aunque seas muy bueno haciendo una cosa, después de tu muerte la gente no te recuerde; también puede pasar lo contrario, pero al fin y al cabo ¿es esto realmente lo que nosotros tenemos que buscar en nuestras vidas, que la gente nos recuerde? ¿o que hagamos lo que a nosotros nos hace sentir felices, lo que realmente nos hace estar satisfechos con nosotros mismos? No me entiendas mal, está muy bien hacer algo para que las generaciones futuras disfruten de ello y que te recuerden como una persona que aportó algo para la sociedad. Hay muchas personas que hicieron esto y dudo de que cuando empezaron a hacerlo pensaron: “Venga, lo voy a hacer para que la gente me recuerde” sinó que lo hicieron para la satisfacción que tuvieron al acabar de hacer una cosa que no cualquiera acabaría. Por ejemplo, Edgar Allan Poe nunca vió un duro por escribir su obra, puesto que era un vagabundo y todos los cuentos se los encontraron en el bolsillo de su sobretodo al descubrir su difunto cuerpo.

Si hacéis una cosa, hacedla porqué os gusta de verdad y os aporta satisfacción.

Denis.

Hace mucho, en mi época de escuchar Matisyahu, esta canción sonaba cada día en mi MP3. Hace nada han hecho un video y me gustaría compartirlo con vosotros. Disfrutad!

Carpe diem

Denis

[RO]

Nu de mult timp am descoperit că am un coleg de facultate și clasă care-i creștin protestant. După ce am vorbit mai multe lucruri mi-a spus că există un grup de studenți creștini protestanți ce se numește GBU și în fiecare joi, depinde de facultatea unde învață se întâlnesc într-un loc, manâncă și pe urmă au un timp fain împreună. M-a invitat să intru in grupul lor și fără să mă gândesc de două ori, am acceptat.

Astăzi am fost pentru prima dată cu ei, iar după ce am luat masa împreună un membru al grupului care studiază la facultatea de comunicare, studiind Cinema si TV ne-a arătat o galerie de poze făcute de ea, care erau expuse pe un coridor de la facultatea unde învață. Pozele erau făcute în Bulgaria, într-o misiune de evanghelizare, într-un sat foarte sărac de rromi. Și spun sărac, dintr-un punct de vedere material. Bisericiile lor erau vagoane de tren amenajate (ei cumpără vagoane de tren pentru că sunt mai ieftine decât oricare local). Oamenii, acolo sunt extrem de săraci, dar în același timp bogați. Spun asta pentru că au o credință cu care pot muta munții din loc. Vindecările în bisericiile lor e ceva foarte obișnuit. Colega noastră ne explica că, însuși o colegă de-a lor de misionară, ce avea probleme de auz (auzea doar 50% cu ajutorul unui aparat), la rugaciunea oamenilor de acolo a fost vindecată, ca după o zi,ea și împreună cu alți membrii ai unei biserici de acolo, să se roage pentru alt membru, care era surd din naștere și nu auzea deloc să fie vindecat și el. Copiii de acolo îți spun să te rogi pentru ei, ca pe urmă să se roage și ei pentru tine, iar rugăciunea unui copil îi ceva special, din cauza sincerității cu care se roagă. La asta se referea Isus când spunea în partea a doua versetului din Matei 19:14.

Îndemnul meu pentru voi e să-I mulțumiți cu adevărat Domnului pentru tot ce aveți, dar mai mult de atât să ne rugăm ca niște copii pentru o credință adevărată care să umple bisericiile noastre cu minuni date de însuși Creatorul.

Denis

PS: Mai multe poze puteți vedea pe http://www.flickr.com/photos/photoloi2010/sets/72157626799328693/. Pozele sunt făcute de Loida García Gomez

PS2: Muchísimas gracias Loida para las fotos!

[RO]

Mai demult am scris un articol asemănător pe un blog diferit, iar acum pentru că vreau sa ma apuc serios de scris m-am gândit sa-l fac din nou, dar mult mai bine. Deci, here we go.

Îmi pare rău pentru copiii din ziua de astăzi. Trăim în niște timpuri in care majoritatea au un PC sau o consolă în casă, copilăria o devenit ceva de care copiii din viitor o sa-și aducă aminte ca “mai ții minte când o aparut COD Modern Warfar 3 și NFS The Run?” Îmi pare rău pentru că n-o sa știe niciodata ce înseamna să cumperi petărzi cu 5 mii de la țigani din piață, să te joci cu laseru’ și să vina vecinu să zică să nu se mai joace că se murdăresc pereții din scară, n-o să vadă niciodata o dacie 1310 break plină de pufuleți și pufarini. Ei n-o să-și caute caietele din anii trecuti de școală ca să rupă foile și să-și facă cornete. “Ascunsa” o să fie pentru ei un “ce-i aia”, n-o să bea suc la tec sau la dozator și n-o să știe cum se joacă Fifa 98 cu mouse-u’. Nici chiar lapte gros și capră nouă n-o să se joace și 3sud est o sa fie pentru ei o cifră și două puncte cardinale. Cărare pe mijloc făcută cu gel la 10 mii n-o să-și facă niciodata și nici n-o să se împuște cu pistoale cu capse sau bile. N-o să mai zică bancuri cu americanu’,germanu’ și țiganu’ și Bulă pentru ei o să fie cineva necunoscut pentru că Chuck Norris i-o luat locu’. Pac-pac n-o să se mai joace niciodata, că acuma au Counter-Strike și Call of Duty, pe afară cu bița cu coarne cumparate din piață n-o să se dea și nici interviuri la oamenii de pe strada cu bucați coapte de papură n-o sa ia. Îs convins că nici la colindat și la udat pentru bani n-o sa mearga.

Dacă ați știi ce rău îmi pare pentru voi, copii, dacă ați știi ce pierdeți…

Carpe diem

Denis

[ES]

En primer lugar, porqué me da la gana.

En segundo lugar, por el hecho de que algunos usan este día como un jabón para limpiarse las manos de todas esas veces que se portaron mal con sus novias o esposas. O sea, 364 días del año te portas súper mal con tu novia y el 14 de febrero le regalas una rosa, una cena, o lo que sea y venga, todo perdonado y olvidado. Te equivocas amigo o enemigo ! Si quieres de verdad a tu pareja, pues le regalas, quizás no cada día, pero por lo menos una vez a la semana algo, para enseñarle que la quieres; no se lo haces todo el día 14 del segundo mes del año y pimpampum todo olvidado. Lo mismo suena para Sant Jordi, pero por lo menos ese día se regalan también libros, así la gente se vuelve más culta y tienen algo que ganar.

Así que venga: enseñad a vuestras parejas cuanto las queréis cada día y no os limitéis a uno solo.

PD: Por todos aquellos que dicen que esto es un invento de los grandes centros comerciales para ganar más pasta, os equivocáis. La historia de San Valentín es real y tiene los orígenes en los tiempos del Imperio Romano (lo puedes buscar por wikipedia). Bueno, esto no quiere decir que los centros comerciales no aprovechan de la situación, aún estamos en crisis, cada uno saca el dinero de donde puede.

Carpe diem.

Denis

[RO] O să încep c-o scurta prezentare. Mă numesc Denis Cristian Pleșa și sunt student la Facultatea de Filologie (a.k.a. Litere) de la Universitatea din Barcelona (UB), student la Filologie Clasică.

Poate te întrebi de ce “meaverba”. Pai pentru că pe latină înseamna “cuvintele mele” și majoritatea posturilor de aici o sa fie propriile mele cuvinte scrise. Înțeles?

Care-i rostul blogului ăsta? Pur si simplu vreau sa scriu grămeziile de idei ce-mi trec prin cap in fiecare zi și să nu rămână degeaba acolo.

Pe blogul ăsta o să scriu atât pe română[RO], cat și pe spaniolă[ES] și catalană[CAT], depinde de cum mă simt eu in ziua respectivă.

[ES] Empezaré con una corta presentación. Me llamo Denis Cristian Plesa y soy estudiante a la Facultad de Filologia (o Letras) de la Universidad de Barcelona (UB), estudiando un grado en Filologia Clásica.

Quizás te preguntas ¿por qué “meaverba” ? Pues porque en latín quiere decir “mis palabras” y la mayoría de las publicaciones de aquí serán mis propias palabras escritas. Entendido?

¿Cuál es la razón por la cual he abierto este blog? Porque quiero escribir en algún lado la gran cantidad de ideas que pasan por mi cabeza cada día y que no se queden allá siendo inútiles.

En este blog escribiré tanto en rumano[RO], como en castellano[ES] y en catalán[CAT], depende del dia que tenga.

[CAT] Començaré amb una petita presentació. Em dic Denis Cristian Plesa i sóc estudiant a la Facultat de Filologia (o Lletres) de la Universitat de Barcelona (UB), estudiant un grau en Filologia Clàssica.

Potser et preguntes per què“meaverba”? Pos perquè en llatí vol dir “les meves paraules” i la majoria de les publicacions d’aquí seran les meves propies paraules escrites. Entesos?

Quina és la raó per la qual he obert aquest blog? Perquè vull escriure en algun lloc la gran quantitat d’idees que pasen pel meu cap cada dia i que no es quedin allà sent inútils.

En aquest blog escriuré tant en romanés[RO], com en castellà[ES] i català[CAT], depén del dia que tingui.